Cazări direct la marginea pârtiei
Un refugiu aproape de munte
Asta înseamnă ceva: Atunci când simți deja în picioare ultimele viraje spectaculoase în zăpadă, ajungi rapid și fără efort la cazarea care se află chiar la marginea pârtiei. Fără să mai cari după tine echipamentul, fără să mai aștepți niciun autobuz – aici totul este aproape și confortabil. Schiurile ți se desfaci chiar în fața ușii de la intrare, iar clăparii ți-i lași la încălzit.
Iar după aceea te întâmpină relaxarea și răsfățul: câteva bazine în piscina exterioară încălzită, urmate de o rundă de saună, unde căldura îți relaxează mușchii, iar gândurile încep să se așeze, unul câte unul. Un acasă departe de acasă, chiar în inima regiunii de schi; aici, ziua de pe pârtie se transformă într-o clipită, ca prin magie, într-o porție de relaxare.
Carintia
Indiferent dacă alegi pârtiile late din regiunea Nassfeld, băile termale din Bad Kleinkirchheim sau pârtiile ideale pentru întreaga familie din regiunea Katschberg – apropierea de unitatea de cazare îți permite să începi în tihnă ziua de schi în Carintia . Aici, în sudul Austriei, soarele și zăpada sunt aliații tăi pentru o zi lungă la schi. Iar după orele pline de activitate petrecute pe pârtiile de schi, să te răsfeți cu specialități regionale, precum colțunașii tipici din Carintia, în timp ce privești apusul, este ceva ce încheie perfect ziua.
Austria Inferioară
În regiunile de schi din Austria Inferioară, ziua începe devreme, când primele raze de soare își aruncă lumina blândă pe pârtiile de schi. Fie că vorbim de regiunea Ötscher, in Annaberg sau de Hochkar – confortul de a ajunge din hotel direct pe pârtie, fără ocolișuri, fără autobuze aduce la pachet și mai mult timp pentru coborâri pline de energie și pentru pauze pline de răsfăț într-una din cabanele de pe munte.
După o zi de schi încununată de succes, te poți retrage repede în camera aflată în apropiere și să te bucuri de seară în regiunea liniștită, idilică din peisajul alpin tipic Austriei Inferioare.
Hoteluri
JoSchi Sporthaus**** în Göstling
JUFA HOTEL Hochkar - Sport-Resort*** în Göstling
JUFA HOTEL Annaberg - Bergerlebnis-Resort***s în Annaberg
Pensiunea "zum Sessellift" în Mitterbach am Erlaufsee
Austria Superioară
Regiunile sale de schi pline de șarm și peisajele montane pur și simplu impresionante fac ca Austria Superioară să fie locul ideal pentru o vacanță de schi direct pe marginea pârtiei. Din patul de hotel ajungi direct pe pârtiile din Salzkammergut sau în minunatele regiuni de pe muntele Dachstein.
Iar finalul zilei de schi este încununat de un pahar de vin savurat în pensiunea sau hotelul aflate atât de aproape; unde mai pui că răsfățul culinar este inegalabil!
Hoteluri
Familienhotel Sommerhof 4* în Gosau
Edelweiss Alpine Lodge în Hinterstoder
Explorer Hotel Hinterstoder în Hinterstoder
Berghof Sturmgut în Hinterstoder
Hochberghaus în Grünau im Almtal
SalzburgerLand
În SalzburgerLand, accesul direct la pârtie este un adevărat lux. Fii printre primi pe pârtiile perfect pregătite și după aia bucură-te de timpul petrecut în căldura camerei din cazare – așa se simte confortul în vacanța de schi.
Indiferent că alegi pârtiile generoase din Salzburger Sportwelt sau locurile pline de șarm din satele aflate în jurul Zell am See, accesul direct la pârtie face ca experiența de iernă din SalzburgerLand să fie cu totul și cu totul specială.
Stiria
Indiferent că vrei să îți petreci vacanța înSchladming-Dachstein, în stațiunea Taupilz sau în regiunea de schi Kreischberg – pârtiile late din Stiria te cheamă la o porție de schi ca la carte, înainte de a te răsfăța cu specialități stiriene de-ți lasă gura apă. Seara, tot ce trebuie să faci este să îți dai jos schiurile, pentru ca în câteva minute să te bucura de apa la temperatura perfectă din piscină – acesta este lucru pe care ți-l oferă o cazare aflată direct la marginea pârtiei. Bonusul pentru suflet: peisajul motan din Stiria care îți va rămâne în amintiri.
Tirol
În Tirol, acolo unde munții se înalță maiestuoși spre cer, iar tradiția schiului este ca acasă de când lumea, ziua ta poate începe direct pe pârtie. Indiferent că alegi legendara regiunea de schi Kitzbühel, în impresionanta regiune SkiWelt Wilder Kaiser-Brixental sau regiunea Zillertal – atunci când ai ales o cazare direct pe marginea pârtiei, poți fi printre primii care se bucură de zăpada proaspătă, în timp ce soarele urcă alene pe cer.
Vorarlberg
Cunoscut pentru peisajul său alpin și pentru îndelungata tradiție în materie de schi, Vorarlberg reprezintă o regiune de schi extrem de avantajoasă, având multe cazări direct la marginea pârtiei. Indiferent că alegi una dintre renumitele regiuni de schi, ca de exemplu Arlberg, Silvretta Montafon sau Damüls-Mellau – aici poți să faci dimineața primele ture în zăpada powder și să te bucuri de aerul proaspăt de munte înainte de deschiderea instalațiilor de transport pe cablu.
Poți lua o pauză mai lungă în cabană, deoarece accesul direct la cazare asigură relaxare maximă și permite o zi de schi fără stres, în mijlocul unui peisaj montan impresionant.