În Austria este obligatoriu să porți centura de siguranță. Copiii care nu au împlinit încă vârsta de 14 ani și care nu au cel puțin 150 cm înălțime trebuie să fie transportați în scaune speciale pentru copii. În automobile sau în cele de tip station wagon nu se poate transporta mai mult de 1 copil per scaun; fiecare copil trebuie asigurat în scaun în funcție de vârsta și înălțimea acestuia.
În timpul călătoriei cu mașina, vorbitul la telefon este permis numai prin intermediul unui dispozitiv de tip handsfree; acest dispozitiv trebuie să poată fi operat cu o singură mână și nu are voie să influențeze sub nicio formă atenția de la volan.
În Austria conducătorii de motociclete sunt obligați să poarte căști de protecție. De asemenea, sunt obligați să achiziționeze o vinietă și să folosească luminile de întâlnire și pe timp de zi.
Fiecare șofer are obligația de a deține în vehicul o trusă medicală pentru acordarea primului ajutor, un triunghi auto reflectorizant, precum și o vestă reflectorizantă; de asemenea, șoferii au obligația de a le prezenta în cazul unui control.
În Austria există obligativitatea purtării vestei reflectorizante; excepție de la regulă fac spațiile închise. Asta înseamnă că șoferii sunt obligați să poarte vesta reflectorizantă atunci când se află pe șosea, în cazul în care mașina a făcut pană sau în cazul unui accident. Se recomandă ca pentru fiecare pasager să existe o vestă reflectorizantă în mașină.
Conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice
În Austria, legea permite o limită maximă de 0,5 grame la mie alcool în sânge; în cazul posesorilor unui permis de conducere de probă, respectiv în cazul șoferilor de camion și de autobuz, această limită este de max. 0,1 grame la mie. Persoanele care conduc un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice riscă amenzi ridicate, precum și pierderea permisului de conducere.