Linz
Orașul viitorului

Arhitectura captivantă, tehnologia și arta experimentală se îmbină într-un mod impresionant în orașul Linz, aflat la malul Dunării.

Plin de energie și deschis la noi tendințe. Linz și-a făcut de mult timp un nume pentru sine ca oraș al artei. Poate că este vorba de patrimoniul industrial și de farmecul brut al macaralelor portuare din apropiere: arta, cultura și tehnologia se împletesc într-un mod deosebit de interesant.

Linz, în calitare de UNESCO City of Media Arts este caracterizat printr-o scenă culturală inovatoare, promovează artele digitale și găzduiește Centrul Ars Electronica.

Odată ce pătrunzi în piața principală din Linz, îți va fi atât de ușor să spui că „aici, arta e la ea acasă”. Vizitează expoziția Universității de Artă și Design și convinge-te! Oferă-ți apoi un moment de răsfăț culinar și relaxare la Zimmer Kuchl Kabinett. În zilele fierbinți ale verii, fă un popas răcoritor la grădina botanică.

Vei vedea că nu vei avea nevoie de prea mult timp până îți vei intra în flow și vei simți pulsul orașului cu toată ființa ta. Dacă îți dorești o vacanță într-un ritm mai slow, merită să explorezi împrejurimile Linzului - Austria Superioară te va cuceri pur și simplu cu peisajele sale fermecătoare.

Informații despre Linz
Locuitori:aprox. 207.247
Capitala:landului federal Austria Superioară
Suprafață:95.048 km²
Punct(e) panoramic(e):Dealul Pöstlingberg

Teatrul muzical remarcabil din punct de vedere arhitectural și acustic este deja fascinant în afara spectacolului din Klang-Foyer. Și restaurantul de la etajul 4 este o experiență de neratat.

Linz din toate perspectivele

Atracții de top

Tururi

Lentos, muzeul de artă contemporană

Lentos este unul dintre cele mai importante muzee de artă contemporană din Austria, care se mândrește cu o expoziție permanentă uimitoare. Aceasta reunește capodopere moderne reprezentative pentru secolul al XIX-lea. Nici expozițiile temporare nu sunt, însă, mai prejos! Anul acesta ai parte de expoziții temporare care mai de care mai diverse:

  • Între 28.02 și 12.05, expoziția lui Simon Wachsmuth își are bazele inspirației în piesa de teatru „Mutter Courage şi copiii ei”, a lui Bertolt Brecht, aceasta reflectând impactul violenței și al războiului asupra oamenilor.

  • Expoziția lui Nika Kupyrova (între 06.06 și 17.08) își are resursele în literatură și cultura pop, oferind vizitatorilor un spațiu în care să se bucure de libertatea de a proiecta propriile asocieri.

  • „Cool. Collection Ervin Hauser”, deschisă publicului între 13.06 și 05.10, are o importanță aparte pentru muzeu. Erwin Hauser este vice-președintele asociației „Lentos Friends” și și-a donat impresionanta colecție de aproape 3000 de opere de artă orașului Linz și muzeului Lentos. Această donație a permis muzeului să întreprindă cea mai mare extindere, de la fondarea sa în anul 1953.

Ascultă orașul pe bune!

Nu întâmplător ți-am spus că Linzul are o poveste fascinantă. Capitala Culturii Europene din 2009 a adus în atenția publicului inițiativa de „auz conștient”. Prin acest proiect, Linzul a avut drept obiectiv proiectarea unui nou design, menit să alunge zgomotul permanent din spațiile publice și din locuințele oamenilor. Proiectul continuă și astăzi, fiind curatoriat de artistul media Peter Androsch. Urechile noastre reprezintă centrul simțurilor, orientării și al echilibrului - iată și esența acestei inițiative ambițioase și îndrăznețe.

OK Linz

Explorează aici modul în care teme socio-politice importante sunt transpuse în diferite formate artistice, delectează-ți privirea cu expoziții temporare surprinzătoare și răsfață-ți simțurile cu mâncăruri delicioase și inovative.

Obiective turistice în Austria

Evenimente speciale

Personalități faimoase

Compozitor

Anton Bruckner

Anton Bruckner, născut la 4 septembrie 1824 la Ansfelden, în Austria Superioară, și-a arătat talentul muzical la o vârstă fragedă, la Abația Sfântul Florian.Ca virtuoz al orgii, el a impresionat prin improvizațiile sale, dar cea mai mare pasiune a sa a fost compunerea de simfonii. Mult timp neînțeles de înalta cultură vieneză, el a luptat pentru recunoaștere. Abia la bătrânețe a dobândit faimă și numeroase onoruri.

Moștenirea sa continuă la Konzerthaus din Brucknerhaus Linz șu la Universitatea privvată nton Bruckner. În cinstea lui Anton Bruckner se organizează anual festivalul Brucknerfest în cadrul căruia este prezentată muzică clasică la cel mai înalt nivel. Cu stilul său inovator, el a influențat conceptul de simfonie și este considerat unul dintre cei mai importanți compozitori ai timpului său.

Descoperă gastronomia din Austria Superioară!

Unde mâncăm și bem bine la Linz

Cazări speciale

Mobilitate și relaxare în oraș

Cardul Linz

Cu el poți descoperi Linz la un preț avantajos: călătorii gratuite pe liniile Linz AG, intrare gratuită la multe muzee și un bonus de 10 euro pentru cultură la malul Dunării. Există trei variante: biletul de o zi, biletul de două zile, inclusiv urcarea și coborârea cu telecabina Pöstlingberg și biletul de trei zile, care oferă și un voucher de 5 euro pentru localuri.

Cardul Linz este disponibil online, la Centrul de informare turistică și în anumite muzee și hoteluri.

#suveniruri: Top 3 creații meșterite în Austria Superioară

Alegerea celor mai frumoase cadouri din Austria Superioară îți va oferi ocazia perfectă de a descoperi împrejurimile orașului Linz, care îți garantăm că nu te vor lăsa indiferent/ă!

Surprize care mai de care mai diverse la ZimmerKuchlKabinett

Pentru prima sugestie, te trimitem doar până în Piața Centrală din Linz. Fă cunoștință cu această mică comoară unde vei găsi de la dulciuri până la alimente sau decorațiuni. Un lucru este cert: nu garantăm că nu vei vrea să păstrezi toate cadourile. :)

Pantofii Goiserer

Acești pantofi duc experiența drumețiilor la un cu totul alt nivel - și dacă nici austriecii nu sunt experți la asta, atunci cine altcineva?

Textilele din Haslach

Descoperă inițiativa din Haslach de a readuce la viață tradiția textilelor. Testează chiar tu tehnici unice.

Gmunder Keramik

Se spune că mâncarea capătă o nouă savoare atunci când este servită dintr-o farfurie Gmunder!

Alte excursii în apropierea Linzului
Regiunea este atât de bogată, încât nu vei ști ce să faci mai întâi. Îți prezentăm pe larg alte câteva obiective numai bune de trecut pe lista de „must-see”.
Bad Ischl

Tu știai că Bad Ischl a fost, vreme de sute de ani, una dintre cele mai importante stațiuni austriece în care doctorii își îndemnau pacienții să se odihnească? În plus, orașul a fost distins cu titlul de „capitala culturii europene” în 2024, imediat după Timișoara.

Salzkammergut

Regiunea din centrul Austriei își merită cu prisosință titlul de „loc de poveste”. Pontul nostru: ia în calcul să-ți rezervi 2-3 zile extra de vacanță, că s-ar putea să te îndrăgostești și tu, ca alți turiști, de vreun loc și să vrei să te bucuri de el mai mult!

Hallstadt

Unul dintre cele mai importante simboluri culturale ale țării și cel mai vechi oraș austriac, este, din 1997, parte a Patrimoniului UNESCO. El a fost și un punct de referință pentru popoarele care au trăit pe teritoriul Republicii Cehe moderne, Austriei, Germaniei, Franței.

Böhmerwald

Aflați la granița cu Germania și Republica Cehă, Munții Pădurea Boemiei te așteaptă cu trasee uber-cool de ciclism, drumeții și cu o mulțime de priveliști de vis. Ești gata să te bucuri de aventură?

FAQs

Linz oferă un amestec interesant de cultură, natură și tehnologie modernă. Aici sunt cele mai importante repere:

  • Centrul Ars Electronica, denumit adesea „Muzeul viitorului”, este un muzeu interactiv și un simbol al orașului.

  • Muzeul de Artă Lentos, cu o colecție de artă modernă și contemporană.

  • Catedrala Mariendom (Noul Dom) este cea mai mare biserică din Austria. Turnul îți oferă o nouă perspectivă asupra orașului.

  • Dealul Pöstlingberg oferă o priveliște panoramică superbă asupra orașului și asupra Dunării.

  • Schlossmuseum Linz îți oferă frânturi din istoria naturii, culturii și tehnicii.

  • Piața centrală și centrul vechi al orașului, cu numeroase clădiri istorice, cafenele și magazine.

  • Mural Harbor: Portul din Linz a fost transformat într-o galerie în aer liber, unde artiști internaționali au creat graffiti și picturi murale în format mare.

Linz este un oraș care îmbună în mod fascinant industria, arta, natura și tehnologia.

  • Linz are o lungă tradiție ca oraș industrial, mai ales datorită Voestalpine, una dintre cele mai mari companii siderurgice din Europa.

  • Ars Electronica este un festival cunoscut la nivel internațional de artă, tehnologie și societate.

  • Linz a fost în anul 2009 capitala culturală a Europei, iar de atunci orașul s-a poziționat ca hotspot cultural. Pe lângă Ars Electronica Center, Muzeul de Artă Lentos, casa Brucknerhaus și teatrul Landestheater Musiktheater se numără printre cele mai importante instituții culturale ale orașului.

  • În cinstea lui Anton Bruckner se organizează anual festivalul Brucknerfest în cadrul căruia este prezentată muzică clasică la cel mai înalt nivel.

  • Tortul Linz sau Linzer Torte are la bază ceea ce se dovedește a fi una dintre cele mai vechi rețete de tort din lume.

  • Mural Harbor s-a impus ca un centru pentru arta stradală, având una dintre cele mai mari galerii în aer liber din Europa.

Iată câteva restaurante recomandate pe care le poți încerca la Linz:

  • Josef Linz: o tavernă modernă cu o atmosferă relaxată.

  • Pianino: un restaurant plin de stil care te răsfață cu bucătărie austriacă și mediterană.

  • Cubus: situat în Centrul Ars Electronica, oferă nu numai o bucătărie excelentă, ci și o priveliște fantastică asupra Dunării.

  • Der Flohmarkt: este un melange între bar, cafenea și restaurant. Meniul cuprinde specialități vegetariene și vegane create cu multă imaginație.

  • Promenadenhof: este un restaurant tradițional în inima orașului Linz, fiind cunoscut pentru bucătăria austriacă de excepție.

  • Die Donauwirtinnen: bucătărie autentică, tipică orașului Linz, în atmosferă primitoare, direct la Dunăre.

  • Jindrak: nicio vizită la Linz nu este completă fără o oprire la patiseria Jindrak, renumită pentru faimosul Tort Linzer.

Pagina oficială a orașului Linz oferă o privire de ansamblu generoasă asupra evenimentelor din oraș. Aici găsești toate informațiile actualizate despre evenimente în domeniul artei, culturii, muzicii și teatrului. Îți recomandăm să folosești opțiunea de filtrare a evenimentelor după dată și categorie.

Cel mai ușor mod de a ajunge în Linz este să iei trenul din Viena sau să închiriezi de aici o mașină. Călătoria cu trenul Viena-Linz durează o oră. Nu în ultimul rând, poți călători din România până în Austria Superioară cu mașina personală. Pentru a evita aglomerația, verifică înainte starea traficului de la punctele de frontieră și vizitează pagina noastră dedicată informațiilor despre vinietele pentru Austria.

Te-ar mai putea interesa și

Descoperă ce este mai bun în Austria